28 Mar Festivalul-concurs Național de Muzică Franceză "Chantons, amis"

Autor Publicat în Știri Vizualizat 1977 ori

Pe 25 martie curent a avut loc cea de-a 14-a ediţie a Festivalului-concurs Naţional de muzică franceză “Chantons, amis” organizat de Colegiul Naţional de Comerţ al ASEM în colaborare cu asociaţia profesorilor de limbă franceză şi Ministerul Educaţiei, sub egida Comisiei Naţionale pentru UNESCO în Moldova.

“Iată că s-a terminat şi cea de-a 14-a ediţie a Festivalului-concurs Naţional al cântecului francofon “Chantons, amis”. A fost şi de data aceasta o ediţie  reuşită de o altă conotaţie, i-am dat o dimensiune internaţională, pentru prima dată la festival am avut participanţi din România. Şi de data aceasta am descoperit noi talente care în curând, cred eu, vor bucura cu noi piese”, a mărturisit Manuil Svetlana, organizator al festivalului “Chantons, amis”

“Anul acesta este pentru prima dată când particip la acest concurs, m-am pornit de mai multe ori, chiar fiind studentă la facultatea de litere din cadrul USM, dar parcă nu a fost cu Doamne ajută' iar anul acesta cel mai mult a insistat fondatorul şi organizatorul acestui concurs, Dna Manuil, fiindcă suntem colege la Colegiul Naţional de Comerţ al ASEM, la fel sunt profesoară de franceză. Sunt mulţi copii talentaţi în Republica Moldova, profesori talentaţi care la fel au participat .” Relatează Djemalov Anastasia, laureată a festivalului.

“Am 11 ani şi vin din Bucureşti, România. Mama m-a îndrumat să particip la acest festival, l-a descoperit pe internet şi a zis că este un festival foarte frumos dedicat limbii franceze. Aici mi-am făcut mulţi prieteni, iar juriul este prietenos şi călduros. Pe scenă m-am simţit minunat cu toate aplauzele publicului." , a  spus deţinătoarea marelui premiu la categoria 10-13 ani, Tican Andreea.

“Astăzi am participat pentru prima dată la festivalul-concurs “Chantons, amis” organizat de Colegiul Naţional de Comerţ al ASEM, pe această cale vreau să-i mulţumesc D-nei Manuil pentru că m-a îndrumat să interpretez piesa pe care am ales-o. Concurenţa a fost destul de mare pentru că sunt foarte mulţi participanţi puternici dar prietenia totuşi învinge.“ , a relatat premianta festivalului, Alexei Elena.

“Participanţii au fost apreciaţi de un juriu foarte competent, de personalităţi notorii din Republică şi nu numai. Ne-au onorat cu prezenţa mai mulţi membri ai asociaţiei profesorilor de limbă franceză din Moldova, Cristina Enicov ne-a susţinut enorm şi ne-a salvat situaţia, am avut mai mulţi susţinători, iar graţie sponsorizării lor am realizat acest proiect.", a mai adăugat Manuil Svetlana.

“Vin din satul  Popeştii-de-Sus, raionul Drochia,am participat la concurs şi m-am ales cu premiul mare, vreau să spun că sunt fericită că am avut această ocazie şi de asemenea atmosfera de la concurs a fost o atmosferă foarte frumoasă, toţi m-au susţinut şi apreciat, chiar am primit plăcere cântând", a  povestit deţinătoarea trofeului mare la categoria 18-25 de ani.

“Am aflat despre acest concurs dintr-un ziar, am citit regulamentul şi m-am hotărât să particip, am trecut preselecţia mi-a plăcut foarte mult, era un juriu dur dar corect. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera şi publicul care ne-a primit, voi veni şi la anul viitor", relatează Gore Viorica, laureată a festivalului “Chantons, amis”.

“A fost o ediţie interesantă, la preselecţii s-au înscris  în jur de 90 de concurenţi  dintre care am selectat în jur de 50 de participanţi. Mă bucur că la festival s-au cântat piese mai puţin cunoscute pe care le-am ascultat cu mare interes .  Consider că a fost o ediţie foarte frumoasă, deja D-na Manuil trebuie să se pregătească pentru ediţia jubiliară cea de 15 ani, ştiu că este foarte greu să organizezi un asemenea festival dar cu discipolii dumneaiei , cu oamenii buni din jur, cu  asociaţia profesorilor de limbă franceză şi alţi sponsori cu singuranţă îi va reuşi. După cum a spus şi D-na Manuil viitoarele stele naţionale şi internaţionale vin şi de la acest festival" este de părere unul dintre membrii juriului, compozitorul Vlad Mircos.


Menţionăm că la preselecţiile competiţiei s-au înregistrat 85 de participanţi din 15 raioane ale Republicii şi doi  concurenţi din România dintre care doar 56 au fost calificaţi în următoarea etapă a concursului.
 De-a lungul ediţiilor festivalul-concurs “Chantons, amis” a educat o mulţime de interpreţi de valoare precum: Tatiana Heghea, Nicoleta Nucă, Lidia Isac, Carolina Gorun, Eva Timuş, Maria Codreanu dar şi alte nume notorii din lumea muzicii de la noi.

                                                                                                                                               

Reportaj audio: Concursul-Festival Național Chantons Amis Reporter: Danny Doba