Autor Publicat în Știri Vizualizat 2647 ori

La 2 octombrie a fost lansată Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2017 “Hai în gaşca voluntarilor!”, ediția a XI-a, cel mai mare eveniment de promovare a voluntariatului la nivel republican.

Autor Publicat în Știri Vizualizat 2835 ori

Potrivit unui studiu amplu  realizat de un grup de cercetători occidentali, zilnic consumăm materiale plastice împreună cu apă potabilă. Acest lucru se  referă nu numai la apa îmbuteliată, ci și la cea "naturală" - plasticul este prezent  în 83% din probele de apă de la robinet pe cinci continente.

Autor Publicat în Știri Vizualizat 3238 ori

La sfârșitul lunii iulie 2017, membrii Societății Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii au avut parte de o surpriză interesantă în cadrul Recensământului cuiburilor de cocostârci din Moldova. Vitalie Ajder (președintele SPPN) și Silvia Ursul (responsabil de comunicare și proiecte în cadrul aceleași organizații) au găsit în localitatea Parcova (raionul Edineț) un cuib de cocostîrc cu 4 pui. Alături de cuib se afla pasărea adultă, unul dintre părinții puilor, care avea atașat la piciorul stâng un inel hexagonal plastic de culoare neagră. Pe acest inel era trecut un cod alfa-numeric care indica țara unde pasărea a fost inelată (Ungaria).

Autor Publicat în Știri Vizualizat 3026 ori

Pe data de 23 septembrie va fi lansat programul Speaker`s Hub organizat în exclusivitate de către Asociația Obștească „Serviciu pentru Pace”. Lansăm un apel către toți tinerii ce doresc să se afirme în domeniul oratoriei, să devină lideri de o verticalitate lăudabilă și să gestioneze eficient emoțiile căpătate în timpul unui discurs public.

Proiectul  are ca scop dezvoltarea semnificativă a abilităților oratorice în cadrul instruirii tinerilor. Obiectivul nostru prioritar este îmbunătățirea calităților oratorice ale tinerilor generații și creșterea calitativă a eventualelor discursuri publice livrate de tinerii oratori. Misiunea noastră este să conectăm tinerii din întreaga țară cu ceea ce întrunește conceptul de oratorie. Aceasta include și afirmarea lor, căci tinerii sunt cei care generează schimbarea. Printre obiectivele specifice se numără zece module complexe de instruire, printre care cunoașterea generală a noțiunii de oratorie,  gestionarea eficientă a emoțiilor în momentul vorbirii în public, formarea unei gândiri analitice,cunoașterea eticii generale ale unui bun orator și căpătarea însușirilor unei persoane persuasive.

 

Programul presupune o serie de training-uri cu diverși specialiști ce posedă o experiență bogată  în domeniul oratoriei, artei comunicării, dicției și persuasiunii. Training-urile sunt urmate de workshop-uri ( ateliere ), care presupun aplicarea informației acumulate în practică, valorificarea teoriei și laboratoare de lucru practice asupra celor însușite. De asemenea, programul include și teambuilding-uri ce vor forma o relație de colaborare dintre echipa de organizatori ai proiectului și participanți, creând și eventuala conexiune, spirit de echipă și organizare efectivă, fapt care va permite aderarea la comunitatea „Speaker`s Hub”.

Te încurajăm și pe tine să beneficiezi de programul nostru.

Aplică acum accesând formularul:  https://olivia318.typeform.com/to/oZmbl1

Pentru mai multe detalii, urmărește pagina noastră de facebook:

https://www.facebook.com/SPPSpeakersHub/?ref=br_rs

Telefon de contact: 079121261, Olivia Roșca, Coordonator Pr&Comunicare al proiectului.