24 Noi Interviuri "Printre Stele..." 24.11.2016

Autor Publicat în Printre Stele Vizualizat 5014 ori

Interpreta Irina Rimes a susținut la 24  noiembrie un un recital în cadrul concertului ”E Sărbătoare și răsună muzica” la Chișinău. Artista a cântat cele mai tari hit-uri iar sute de fani au aşteptat cu nerabdare prestația interpretei la concertul de la Palatul Național

Pe parcursului evenimentului Irina Rimes a oferit un blitz interviu pentru EcoFM:

- Formarea ta ca interpretă de muzică ușoară a fost rodul unei campanii bine chibzuite sau o întâmplare, cum a început de fapt Irina Rimes să cânte?

- A fost chibzuită dar a fost naturală, a fost gândită strategic dar a crescut natural, ceea ce e foarte bine pentru că un lucru sincer trebuie să meargă natural, și de fapt un lucru natural e un lucru care persistă.

- În ultimul timp ești stabilită din motive profesionale în România, cum regăsești Republica Moldova după ultima vizită?

- Sunt stabilită de 4 ani la București, n-am fost acasă de 4 luni și îmi era foarte dor de casă, mă bucur că am ajuns aici la Palatul Național, am fost la părinții mei în vizită. Am lipsit din viața socială a Moldovei, dar îmi era foarte dor de casă.

- Ai o voce deosebit de gingașă și frumoasă, de la cine crezi că ai moștenit talentul de a cânta?

- Tatăl meu cînta, dar nu cînta foarte bine, avea doar pasiunea de a cînta la chitară și mai am o verișoară care cîntă, o cheamă Veronica Andronache, dar în general nu prea sunt cîntăreți la noi în familie.

- Ești printre puținii artiști de la noi și din România care se menține mereu în TOP-uri. Care este rețeta succesului?

- N-am rețeta a succesului, sunt o norocoasă, am muncit foarte mult și consider că trebuie să fii la momentul potrivi,t la locul potrivit cu oameni buni în jurul tău. Să fii ambițios și să-ți dorești foarte tare să faci ceva, atunci totul îți reușește.

- Cum este publicul din România, comparativ cu cel de acasă, din Moldova?

- Nu pot să fac o comparație, pentru că nu am reușit să gust din publicul de acasă, dar voi reuși în această seară. Am gustat un pic la Șlagărul Anului de ceva timp în urmă, dar nu în calitate de artist care a lansat și s-a confirmat cu ceva.

- Cum îți reușește să asortezi ținute atît de frumoase și cine-ți sare în ajutor?

- De obicei mă îmbrac singură, dar la evenimente mai speciale sunt ajutată de designeri, ca de exemplu în această seară sunt îmbrăcată în rochiță gingașă și frumoasă de la Evghenii Hudorojcov, care m-a făcut prințesă.  Dar în general apreciez la stiliști și profesioniști.

- Cum reușești să-ți dedici timpul tău carierei și persoanelor dragi?

- În momentul în care ai foarte multe lucruri de făcut, tot ce îți rămâne este doar să-ți prioritizezi lucrurile, respectiv dau mai mult timp muncii, decît persoanelor dragi, ceea ce este foarte rău și nu recomand nimănui să facă așa. Pentru mine este o valoare imensă – oamenii dragi la care țin.

- Unde dorești să petreci vacanța sărbătorilor de iarnă?

- Lucrând, de Revelion și Crăciun voi cînta, iar vacanța mea va fi după Revelionul, probabil de Crăciun pe stil vechi, acasă, lîngă părinți, dar planific o vacanță în Africa, însă nu sunt sigură, o să văd dacă am curajul să fac asta.

- Irina, uite postul nostrum de radio este unul cu profil ecologic și am vrea să știm dacă este Irina Rimes o ecologistă?

-Da, este, am activat în Corpul Păcii, am fost și în Medison Dumon, voluntară mult timp, am făcut multe proiecte ecologice în orașul meu, Soroca și la Florești, dar la Chișinău nu reușesc, însă revin de fiecare data la acest subiect cînd am ocazia.

- Îți mulțumesc pentru interviul acordat, îți dorim succese și realizări frumoase în continuare!

- Mulțumesc frumos!