08 Apr Cei mai deștepți tineri care își văd viitorul acasă

Autor Publicat în Interviuri EcoFM Vizualizat 8802 ori

Jurnalista Angelina Olaru vă invită la o nouă emisiune despre cei mai deștepți tineri, care vor să aducă multașteptata schimbare  în RM. Audiați o emisiune despre mult optimism, pentru a ne face să înțelegem, cum e să ne vedem viitorul acasă. Aflați despre perspectivele de studii la ULIM, unica instituție universitară din RM, care a încheiat memorandumuri de cooperare cu universități renumite din Coreea de Sud, țara cu cel mai performant sistem educațional în context mondial.

 Angelina Olaru discută cu doi invitați deosebiți - dl. Han Ho Jin, consilierul principal al Consulatului Onorific al Coreei de Sud în RM, tot el - și directorul Centrului de Cultură și Limbă Coreeană ”Se Jong” din cadrul ULIM și cu dna Inga Olari, o ambițioasă, din generația tânără de aur a țării noastre, care își vede viitorul acasă.

Coreea de Sud, o lecție de excepție pentru RM

Este absolventă a ULIM, și-a continuat studiile masterale și doctorale la o prestigioasă universitate din Coreea de Sud și e proaspăt revenită în Chișinău. Aflați și despre succesele mari la studii ale bursierilor de la ULIM, în Coreea de Sud și de ce bravul popor al acestei țări este un exemplu strălucit pentru țara noastră în dezvoltarea sa economică.

Coreea de Sud este una dintre marile puteri economice ale lumii, făcând parte din lista mondială a primelor țări cu cele mai bune sisteme de educație, alături de Finlanda, Japonia,  Singapore, Marea Britanie, Olanda, Elveția etc.

 Seul,  capitala acestui stat, este a doua metropolă din lume ca mărime a populației  după Tokio, cu  circa 24 milioane 400 de mii de locuitori și depășește totalul populației României, fiind și un important oraș pe plan mondial. Vă invităm să aflați de ce tocmai RM reprezintă interes pentru Coreea în planul cooperării educaționale.