22 Apr Exodul inteligențelor și tineri care nu-și părăsesc țara

Autor Publicat în Interviuri EcoFM Vizualizat 7653 ori

Tot mai mulți studenți ULIM ajung în mobilități academice la mari universități din UE și din Asia. Jurnalista Angelina Olaru vă invită la o nouă emisiune, la Radio „ECO FM”, despre cei mai deștepți tineri din RM, dornici să muncească în țara lor.

 

Tineri care vor să oprească exodul creierelor și să contribuie la crearea unei vieți mai bune atât intelectualității, cât și celorlalte categorii sociale. Audiați o discuție despre oportunitățile educaționale, oferite de UE universităților din RM. Tot mai multe universități europene își deschid porțile pentru tinerii noștri. Ne interesează dacă asemenea oportunități contribuie la schimbare.

Invitații de azi sunt – dl. Alexandru Cauia, decanul Facultății Drept din cadrul ULIM și doi absolvenți excelenți ai aceleiași instituții – Elena Mocan, absolventa Facultății de Litere și Victor Pruteanu, absolventul Facultății de Drept, care au beneficiat de burse ale UE.

În ce măsură devenim actori recunoscuți în spațiul european al învățământului superior, performanțele ULIM în ceea ce privește internaționalizarea studiilor, angajarea tinerilor reveniți cu studii din străinătate în RM – sunt doar câteva subiecte dezbătute.

Tinerii povestesc despre experiențele lor în mobilitățile academice și oferă recomandări celor care sunt la început de cale și vor să dea la admitere pentru studii superioare. Dl. Alexandru Cauia povestește despre oferte educaționale unice în RM la Facultatea Drept pentru anul viitor de studii.