Dacă în primul caz este clar de unde provine materialul plastic, atunci în cel de-al doilea, totul este mult mai complicat. Faptul este că plasticul folosit și aruncat nu se descompune până la capăt, dar lasă urme şi microparticule. Presupunem că pachetul aruncat acum 100 de ani, a oferit o parte din sine naturii, mai intai nimerind în sol, apoi şi în apă.
În același timp, arderea materialului plastic nu ajută la distrugerea totală, particulele dăunătoare din produsele de ardere vor cădea împreună cu ploaia. Acest lucru e valabil doar când este vorba de gunoi. Dar plasticul pătrunde în apă nu numai în acest caz. De exemplu, roțile mașinilor se fărâmițează în particule minuscule, pierzând douăzeci de grame la fiecare 100 de kilometri de parcurşi, iar în cazul spalării a 6 kilograme de țesut sintetic se generează până la 700.000 de bucăți de microplastic, care apoi se scurge în reţeaua de canalizare.
Produsele de prelucrare a plasticului, care nimeresc în organismul uman, pot provoca perturbări ale sistemului endocrin, agravarea stării pielii, părului, a unghiilor și a stării organelor interne.
Ce se poate face pentru a înlătura problema dată? Probabil primul lucru pe care putem conta este apa fierbinte. Totuși, aceasta nu numai că va îmbunătăți situația, ci, dimpotrivă, o va exacerba: sub influența temperaturilor ridicate, plasticul eliberează multe toxine care nu pot fi filtrate prin metode tradiţionale. Singura modalitate este aceea de a ne dezice de cel puțin jumătate din produsele din plastic care au invadat planeta în ultimii 70 de ani.
