La data de 20 iunie, în cadrul Centrului de Informare pentru Energiei Sustenabilă, Asociația Consumatorilor de Energie, cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică, a organizat prima ediție a evenimentului „MOLDLIGHT” 2017. La acest eveniment, organizat în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile, au fost prezentate tendințele de aplicare a principiilor și normelor naționale și internaționale în domeniul iluminatului.
În cadrul programului „Fațade Publice” al Asociației Oberliht, Bermet Borubaeva, , artistă și cercetătoare din Bișkek, va face o prezentare cu titlul „Arta și hrana în spațiul urban”, evenimentul se va desfășura, vineri, 16 iunie, cu începere de la ora 18:00 în Centrul Orășenesc al Tinerilor Naturaliști din sectorul Botanica, bd. Traian, 3. În cadrul prezentării Bermet va povesti despre inițiativele artistice legate de hrană și ecologie în marile orașe.
Prima zi a seminarului organizat în ajutorul Convenției Primarilor pentru recunoașterea şi sprijinirea eforturilor depuse de autorităţile locale în implementarea politicilor privind energia durabilă a avut loc azi, 15 iunie, în Chișinău.
15 Iun (AUDIO) Seminar de instruire pentru semnatarii Convenției primarilor privind clima şi energia
La data de 15-16 iunie primarii mai multor orașe și sate din Republica Moldova s-au întrunit la seminarul de intruire : ”Aspecte financiare SEAP/SECAP specifice implementării”, unde au învățat cum să selecteze schemele relevante de finanțare, cum să dezvolte propunerile și cum să evalueze inițiala de finanțare a propunerii de proiect.