In ciuda dimensiunilor sale, incineratorul va putea valorifica doar o treime din cantitatea de deşeuri produsă în Shenzhen. În plus, deşi va folosi, conform designerilor, „cea mai avansată tehnologie de incinerare şi generare de electricitate”, nu va putea asigura o soluţie pentru îmbunătăţirea calităţii aerului.
Designerii danezi au încercat totuşi să-l proiecteze astfel încât să-i reducă impactul asupra mediului. Pe două treimi din acoperişul clădirii vor fi montate panouri solare, care vor furniza întreaga cantitate de electricitate necesară funcţionării. În plus, au prevăzut zone speciale pentru a permite vizitatorilor să observe cum sunt procesate deşeurile.
În ciuda eventualelor critici din partea activiştilor de mediu, incineratorul va oferi, conform dezvoltatorilor, o alternativă mai ecologică la depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi:
Arderea gunoiului generează în mod cert emisii poluante, în principal dioxid de carbon – undeva la o tonă de dioxid de carbon la o tonă de deşeu. Desigur, nu sună foarte bine, dar ar trebui să comparăm această soluţie cu emisiile produse de depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi: o tonă de gunoi produce aproximativ 60 de metri cubi de metan în timpul descompunerii – un gaz cu un efect de cel puţin 2 ori mai periculos pentru încălzirea globală.
Emisiile gropilor de gunoi nu sunt însă singura problemă. În luna decembrie, gunoiul dintr-o astfel de groapă din Shenzhen s-a prăbuşit, omorând zeci de locuitori.
Sursa: green-report.ro