Autor Publicat în Știri Vizualizat 995 ori

La data de 20 iunie, în cadrul Centrului de Informare pentru Energiei Sustenabilă, Asociația Consumatorilor de Energie, cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică, a organizat prima ediție a evenimentului „MOLDLIGHT” 2017.  La acest eveniment, organizat în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile, au fost prezentate  tendințele de aplicare a principiilor și normelor naționale și internaționale în domeniul iluminatului.

Autor Publicat în Știri Vizualizat 547 ori

În cadrul programului „Fațade Publice” al Asociației Oberliht, Bermet Borubaeva, , artistă și cercetătoare din Bișkek, va face o prezentare cu titlul „Arta și hrana în spațiul urban”, evenimentul se va desfășura, vineri, 16 iunie, cu începere  de la ora 18:00 în Centrul Orășenesc al Tinerilor Naturaliști din sectorul Botanica, bd. Traian, 3. În cadrul prezentării Bermet va povesti despre inițiativele artistice legate de hrană și ecologie în marile orașe.

Autor Publicat în Știri Vizualizat 1105 ori

Prima zi a seminarului organizat în ajutorul Convenției Primarilor pentru recunoașterea şi sprijinirea eforturilor depuse de autorităţile locale în implementarea politicilor privind energia durabilă a avut loc azi, 15 iunie, în Chișinău.

Autor Publicat în Știri Vizualizat 625 ori

La data de 15-16 iunie primarii  mai multor orașe și sate din Republica Moldova s-au întrunit la  seminarul de intruire : ”Aspecte financiare SEAP/SECAP specifice implementării”, unde au învățat cum să selecteze schemele relevante de finanțare, cum să dezvolte propunerile și cum să evalueze inițiala de finanțare a propunerii de proiect.